cireasa castigacioasa

Primele chestii pe care o sa le fac sunt niste cumparaturi.

O sa achizionez la Nisa o locuinta mica dar vesela. Nu pe Promenade des Anglais, ca nu sunt lacoma. O mansarda mica cu vedere in centrul vechi. Unde e vara lumea imbracata in alb si se canta jazz live. Din mai as poposi acolo si nu m-as da dusa pana in septembrie.

O sa iau si o casa traditionala in Bucovina. Pusa strategic langa dealuri molcome, apa cu pesti, padure fosnitoare, oameni draguti si o biserica veche. Normal ca o sa am si livada de pruni.

Ati vazut vreodata o livada de pruni in floare? Au flori doar un pic roz. Cateodata ramai cu impresia ca doar ti se pare. Si ca poate sunt de fapt albe ca zapada.

Prin curte sunt cai, oi, vaci si macar o capra. In beci sunt toate bunatatile pamantului. Pe foc clocoteste mereu o mamaliga. Garnitura pentru ciulamaua de hribi. Placerea mea.

O sa cumpar o editura buna care sa-mi scoata cartea mea. Nu ca ea, cartea, n-ar fi buna. Dar sa-mi fie mai usor. Si sa nu mai fiu nevoita sa trec prin tracul prezentarii si negocierii. Ce sunt eu? Cireasa talentata sau targovet?

O sa o anunt pe maseuza Geta ca de acum inainte locuieste cu mine. Si ea si familia ei pe care nu o cunosc si dupa care probabil nici nu o sa ma omor. Dar na, chiar si cand esti cireasa bogatanca trebuie sa faci niscaiva compromisuri.

Tot ce are de facut este sa-si tina mainile pe maine mare parte din timpul cat voi sta acasa. Geta, nu-ti fie frica. Gata cu greutatile. O sa fie bine.

O sa angajez imediat bucatar personal venit din Turcia. Camerista frantuzoaica care sa impleteasca ale ciresei cosite frumos. Si sa ii faca unghiile de pa picioare. Bineinteles, in timp ce Geta saraca tot face masaj.

O sa incerc fara odihna sa cuplez turcul cu frantuzoaica. Doar ca sa ma distrez, asa. Ca o bogatanca excentrica ce sunt.

Uite, ariciule, nu. Nu o sa-mi dau demisia. O sa scriu in continuare la hotcity si si in celelalte locuri unde activez placere. Dar poate sau de fapt sigur, mai putine ore pe zi. Na, intelege-ma si pe mine.

N-ai fi crezut-o p-asta, nu? E, asa sunt eu, o cireasa implicata. Chiar daca sunt putred de bogata.

O sa fac cadouri consistente si targetate prietenilor. Dar cred ca nu bani. Ce vrei, excentricitatile bogatilor. Unuia o cafenea, altuia un club bun unde sa puna el muzica. Unuia un tratament fabulos, altuia un han. Cuiva un adapost urias pentru toti cainii din lume. Altcuiva o televiziune numai cu stiri pozitive.

Dar nu inainte de a o acoperi pe mama de cireasa cu euro. Ei ii plac cumparaturile ceva de speriat. Si i-as da si un servitor care sa o insoteasca la Carrefour si la piata si la mall si pe unde mai are ea de ales chestii. Sa ii care sacosele si sa ii faca o conversatie antrenanta.

Dupa ce toate astea sunt puse la punct, hai sa calatorim des. Sediul central este in cele cateva resedinte fixe. Dar cireasa are nevoie de mai mult de atat. S-ar putea sa vrea sa vada lumea privind-o din balon. O tenteaza de mult.

Probabil ca nu o sa ma mai scol dimineata. O sa beau des fresh de portocale. O sa am platon de matase. O sa am cei mai frumosi pantofi. Si o sa dau petreceri cu mese bogate in fiecare zi.

Incerc sa-mi pastrez samburele pe umeri. Dar e greu sa-mi tin cumpatul 100%. Cum ar fi daca as castiga cele 7 milioane la care am pus bilet?

Cireasa are inregistrat bilet. Si-a facut iluzii. Si acum nu mai poate de excitare. Oare numarul 18 scrijelit insistent de 3x chiar o sa-i aduca cele trebuincioase?

unghia degetului meu mic

Se petrece un miracol. Unghia de la degetul meu mic de la mana creste intr-o zi cat altii intr-un an. Precum Fat-Frumos.

Sufera de expansiunea asta necontrolata si cea stanga si cea dreapta. Pot sa dovedesc ce zic cu probe de netagaduit. Daca imi da cineva un centimetru de croitorie. Sau un penar ce contine si rigla.

Poate ca miracol nu e cuvantul bun. Pentru ca el desemneaza ceva pozitiv. Ori eu sunt destul de nemultumita de turnura pe care o iau lucrurile.

Am destule chestii la care sa ma gandesc, ca sa mai pun pe lista si asta. Sa tin minte adica sa-mi verific mereu unghiile mici. Sa nu ies cu ele in populatie semanand izbitor cu un dansator thailandez de dansuri traditionale.

Eu sunt cireasa romanca. Si cand conationalii mei poarta unghii lungi la degetul mic, inseamna ceva special. Nu stiu ce, dar nu vreau si eu sa fac parte dintre ei. Pare ca unghia mica lunga are o conotatie culturala care imi scapa.

Deci ma chinuie ideea ca trebuie sa le verific permanent. Sa vad cat de tare au luat-o razna. Si sa iau masuri.

Celelalte stau cuminti pe loc. Cu ele n-am nicio problema. Sunt chiar ofticata ca se rup des anapoda si imi agat in ele ciorapii. Mi-am dorit mereu unghii lungi. Dar m-am obisnuit cu ideea ca n-am material bun pentru asa ceva. Ele nu cresc.

Ba chiar unghia de la aratator, de exemplu, ramane mereu putintel in urma. Trebuie sa o impung mereu de la spate. Sau s-o momesc cu o bucata de carne proaspata. Hai domnule. Ce facem aici. Ca ne rad si curcile. Si pe cea stanga si pe cea dreapta trebuie sa o momesc ca sa avanseze cat de cat.

Dar unghia degetului mic, va spun. Cum ma intorc putin cu spatele, cum castiga teren. De cate ori observ, e prea tarziu. Degeaba imi aliniez cele zece degete pe marginea mesei.

Degeaba le cert aspru si zbier la ele, pentru motive diferite. Pe opt dintre unghii le cert ca nu tin pasul. Pe celelalte doua, cele mici de care va zic, le cert ca sunt secesioniste. Si ca vor mereu sa-si depaseasca planul. Si ca nu au spirit de echipa.

Degeaba imi ies din pepeni. Situatia e mereu aceeasi. Unghiile mici se itesc falnice. Ca si cum le-am dresat special si cu infinita rabdare. Sa le fac sa fie ele mai cu mot. Niste invingatoare.

Mi-e si frica sa ma mai culc. Daca in timp ce dorm ele se vorbesc intre ele. Si cresc nemasurat. Astfel incat nu mai pot sa ma dau jos din pat.

Ma rog, nu stiu. Om vedea. Cert e ca am problema asta. Care mi-a scapat de sub control.

concediu pentru storcatorul de fructe

Cireasa si-a dorit mereu un stocator de fructe.

Unul din ala in care sa pui fructul sau legumul. Sa il apesi cu toata forta cireseasca, pana este inghitit tot, impotriva vointei lui, de centrifuga.

Si sa rezulte din asta doua chestii. Pe o parte, un pahar cu suc care te face sa plesnesti de sanatate. Pe cealalta, resturile neinsufletite ale participantilor la suc. Uscate, ca un rumegus. Practic cenusa celor ce au fost.

Sigur, daca esti mai milos din fire, nu poti sa ai storcator. Te doare fiecare gemet al morcovului. Si fiecare scancet al marului. Dar eu, eu n-am suflet cand vine vorba despre suprimarea hranei omenesti. Cand mi-e foame, calc totul in picioare.

Pana insa sa ajunga cireasa singura sa achizitioneze unul, a gazduit intr-o seara un storcator venit la pachet cu un musafir. Eu ma uitam in timpul asta cu invidie la proprietar.

Storcatoarele de noua generatie sunt extraordinar de frumoase. Sa-l vedeti pe asta cum era facut din inox si plastic negru. Puternic, sarmant, o nebunie. Am facut toti o proba. Lucrurile nu au mers bine, in ceea ce ma priveste.

Storcatorul era aratos dar pica in categoria branza rea in burduf superb. Desi i-am introdus in pantece destule fructe, el a scos sfidator doar nitel suc. Si pe partea cealalta, in loc de cenusa fructelor, un fel de pulpa, asa. Care mai continea ceva zeama. Si nu e drept.

Dar ce m-a uimit cel mai mult si m-a facut sa ma multumesc cu viata ce o am acum, sine storcatorum, este implicarea din partea proprietarului.

Eu tineam minte, de la produsele alea rusesti care se gaseau la piata. Si de care a avut si cireasa cand era pui. Ca e simplu de folosit. Nu, nene, nu. Stocatorul asta arogant si sunt ferm convinsa ca toate cele de teapa lui fac exact la fel, nu te lasa in boii tai.

Dupa ce ca a produs doar trei degetare de suc. Complet insuficiente si pentru o familie in care se traieste in armonie, d-apai in alte situatii, el propune spre curatare nu mai putin de sapte componente. Repet, pentru cei mai neatenti. Sapte componente.

Ceea ce inseamna, in termeni simpli, ca lucrurile se petrec asa. Daca esti genul care simti din cand in cand, la intervale regulate, ca ai pofta teribila de suc. Asa de teribila incat esti pregatit sa faci orice pentru asta, atunci da. Cumpara-ti unul.

Si cand te decizi ca a venit vremea sa bei, anunta la birou. Spune-le ca tu iti iei o zi libera, pentru ca ti-e sete. Inchide-te cu storcatorul in bucatarie. Fa-ti mendrele cu el.

Iesi apoi rosu la fata de placere si efort. Si restul zilei o sa ti-l petreci spaland cu grija componentele. Dar pentru sanatate, ce nu facem noi, oamenii moderni. Alti oameni moderni, nu eu.

Eu ma dezic de asa masinarie cu fite. Si in concediu vreau sa merg la ski. Nu sa stau la chiuveta. Cine n-are storcator de fructe dar nici zile de concediu, sa nu-si ia.

mi-e frica de senzualitatea indiana

Cireasa se intreaba uneori, cand e toamna si are timp. Oare ce fac indienii cand vine seara si au terminat de mancat?

Ce-si soptesc si ce se intampla intre ei dupa ce isi culca copiii maro, isi desfac sari-urile in culori vii, isi scot tarlicii care nu scot nici un zgomot. Si se strecoara in milioanele de paturi tantrice aparate de plase de tantari?

Si continua cireasa. Aduce pielea de culoarea cacaoai cu lapte si o anume stiinta pentru manevre iscusite in pat?

Oare toti indienii, barbati, femei, si poate si copii, stiu sa faca dragoste mai bine decat oricine altcineva? Sau e doar un mit inventat ca sa ne complexeze pe noi, caucazienii.

Ma gandesc ca noi o ducem mai bine economic. Si atunci indienii, ca sa se razbune, au scornit mitul asta. Ca sa ne faca sa ne simtim cu coada-ntre picioare.

Daca te uiti la ilustratiile sexuale care troneaza mandre pe serenele temple indiene, iti mai vine putin inima la loc. Sunt acolo descrise cu grija orgii care fac bunicile sa roseasca.

Dar asta, daca ne punem mintea, stim sa facem si noi. Trebuie doar sa sunam niste prieteni si sa le propunem un sex party. La care sa avem si niscaiva animale domestice sau salbatice.

Iar daca studiezi cu atentie, cum am facut eu, pozitiile explicate in celebrul text Kama Sutra, vezi ca indienii se contorsioneaza de le sar capacele. Dar de ce sa incerci sa levitezi facand sex, cand e bine si asa. Cu picioarele pe pamant, odihnindu-te dupa o zi de munca in pozitia misionarului.

Deci pana acum, trebuie sa recunosc ca nu sunt foarte impresionata. Sa facem sex sprijinindu-ne in degetul inelar de la picior putem si noi. Doar ca suntem un pic mai lenesi si preferam sa stam comod.

Si atunci? Unde sta fascinatia senzualitatii scoborate din Ramayana si Mahabharata? Ce l-a tulburat intratat pe Eliade incat era sa lesine cand a fost lasat sa atinga partea interioara a antebratului lui Maytreyi?

Poate ca in cazul lui a fost vorba taman de fructul interzis. Pun pariu ca daca m-as prezenta nu cu partea interioara a antebratului, ci cu fesa dreapta dezvelita de sub un slip roz bonbon la o mare personalitate literara din ziua de astazi, nu s-ar intampla mare lucru.

Incerc sa gasesc si eu explicatii aici, de-aia bat campii. De fapt sunt invidioasa.

Am avut de curand de scris un material despre pozitii sexuale. Si tot cautand pe net poze cu asta, am ramas uimita. Cate pozitii exista pe lume, venite de la indieni. Si cum eu folosesc doar cateva dintre ele si ma cred o mare practicatoare de iubire.

coprocireasa si coprolamaia

Cireasa s-a obisnuit pana la urma sa duca pipi la analiza. Desi nu poate sa zica ca se omoara dupa actiunea in sine. Si nici nu o face cu inima usoara.

Zic eu ca urinatul pe parcursul aceleiasi sesiuni, in doua sticlute distincte, ambele cu gura mica, nu e chiar pentru amatori. Si apoi drumul aproape initiatic cu cele doua sticlute la doftor, iarasi nu e pentru cei prinsi cu imunitatea sau chilotii jos.

Dar examenul copro este alta mancare din altfel de peste. Unul mai nasol. Cel mai nasol peste.

Cireasa a mai facut asta cand era mica. Si burtica era presupus plina cu viermisori. Nu stiu de ce dar adultii banuiesc mereu copii pe care ii au in gestiune, chiar cirese sa fie, ca au viermisori. Si ii verifica in continuu. Doar-doar li s-o confirma teoria.

Dar cireasa, in calitate de adult, nu a mai fost siluita la asa demers pana azi. Cred ca prima problema vine din faptul ca inteleg in sfarsit ca sunt nu doar ceea ce mananc. Ci si ceea ce ... ma rog.

Faptul ca cineva are nevoie de treaba asta ca sa ma inteleaga mai bine, ma uimeste. Sunt redusa la statutul de mamifer primar. Si degeaba insist eu ca mai degraba as da sange sau saliva sau suvite de par. Sau chiar ganduri proaspet scoase din cap, insirate pe o ata.

Nu. Ei vor the shit. Si asta e greu de acceptat.

A doua problema, si nu e ultima, vine din logistica. Pentru ca, Sfite Sisoe, treaba asta mare si importanta nu e de facut intr-un apartament. O, nu. Hai ca daca ai wc cu anticamera, cum ziceam mai demult aici, mai treaca-mearga.

Dar de nu, tocmai ai de rezolvat una dintre cele mai absurde si rusinoase treburi din cate se exista.

Iar daca viata iti ofera un bonus. Si se intampla ca in locuinta urbana in care ti-ai propus sa faci abracadabra. Si sa transferi prin magie o bucatica de nenumit in sticlisoara si mai mica decat cea pentru pipi. Atunci se dubleaza disconfortul.

Ma rog, sa zicem ca am trecut si de faza asta. Desi cand am iesit din scara, mi se parea ca toti vecinii stiu. Si ca se uita pufnind in batjocura de dupa perdele imaculate catre cireasa maculata. Dar na, m-am aruncat in masina. Si dusa am fost, cu praf pe coada.

Ajunsa la centrul medical, cireasa a trebuit sa se explice intr-o sala cu multi oameni care aveau analize sau boli mai demne. Apoi, fara pic de menajament, a fost pusa sa scoata la iveala cele 3 sticlute.

Oamenii straini s-au uitat la ele. Apoi la mamiferul cireasa, care produsese toate astea. Apoi si-au vazut aparent de treburile lor. Dar pentru cireasa nimic n-a mai fost la fel.

Prin urmare, ma repet. Orice om mare care are de facut o coprocultura, sa nu o ia in tragic. Dar nici sa nu bagatelizeze. Recomand asa, cu multa caldura. Sa-si ia concediu 2 zile de birou. Una inainte, pentru preparare. Si alta dupa, pentru revenire psihica.

Apoi sa se izoleze de societate, inclusiv si mai ales de cei foarte apropiati. Care incearca sa fie draguti in legatura cu subiectul. Si asta este cel mai greu de suportat.

Poti pretexta o delegatie urgenta impusa de seful absurd. Ariciule, cum ai putut. Apoi sa fuga in padure singuri, cu un ciorap pe fata, pentru orice eventualitate. Inarmati cu un ziar format vechi, nu tabloid.

Sa se afunde pana in inima frunzetului. Si doar dupa ce urla timp indelungat si nu le raspunde nimeni in afara de ecou si 2-3 veverite voaioriste, sa se apuce de treaba.

Apoi, cand proba trebuie prezentata la doctor, femeile isi vor lipi o mustata si vor purta parpalac inalt. Ca sa nu fie recunoscute. Iar barbatii vor fi fardati si barbieriti proaspat si cu pantofi cu toc si o peruca buclata. Tot ca sa-si ascunda identitatea adevarata. Si sa nu fie astfel asociati cu sticluta aia.

Apoi 2-3 sedinte de terapie, in saptamana imediat urmatoare, ar putea inchide cu demnitate experienta. Va spune asta coprocireasa. Un fruct care a inteles cat e de mic. Si de nepregatit pentru asa o treaba mare.

Si de aici incolo, asa grait-a lamaie, sora mea invitata sa zica de shity business. Sa continuam:

Alo, alo, aici Lamaia. Mi s-a permis acest "guest paragaraph", sa ma fac si eu de ras, ca intr-o buna intelegere a fructelor.
Coprolamaia nu vrea sa mai vorbeasca despre ce inseamna sa indesi o treaba mare intr-o sticla mica. Ca-n bancul acela cu esentele tari.

Eu vreau sa va spun despre transportul coproculturii. Cand n-ai masina. Si ti-e rusine in taxi. Insa in mod absurd, nu ti-e rusine de sute de oameni in autobuz. Iesi din casa, taras grapis, pe langa ziduri, ca ultimul infractor. Desi bomba chimica e ascunsa in cutii, cutiute, pungute, folie de aluminu si iar niste pungute, tu crezi ca toti din jurul tau vad cu raze x. Direct la sursa biologica.

Desi in pungute, pungi si cutiute ai bagat si un odorizant de masina, just in case, ti se pare ca plimbi un wc public. Si ca lumea crede, ce sa mai, ca te-ai cacat pe tine. Ieri.
Si-atunci cand ajungi la doctor si vezi ca ia sticluta linistit, cu mainile goale, dintre miile tale de pungi si pungute si ridica din sprancene la vederea bradutului odorizant, uiti asa de toate necazurile cu productia si transportul si te gandesti la consumatorul final.

Care scarma in cacat zi de zi. Si se si uita inauntru. Si ia notite. Si pe langa levuri, streptococi si samburi de rosie, se gandeste poate la ce va manca la pranz.

Dumnezeule. Acum realizez ca eu am avut partea usoara.

fizicianul care-mi sufla-n ceafa

Hotcity.ro a deschis o serie de materiale scrise de blogarite despre barbatii care le stau in spate.

Am scris pentru site un fel de oda pentru prietenul meu imaginar, I.

Here we go.

am nesocotit motivele cainilor

Ies din masina. Am doua sacose grele. Doi dintre cei cativa caini care locuiesc in curtea liceului se reped la mine.

Incep sa ma miroasa. Mi se incurca printre picioare. Ma trag de sacosa. Sunt foarte excitati de aparitia mea. Se cearta intre ei care sa ma aiba primul. Banuiesc ca pentru ei sunt doar o friptura cu garnitura mexicana.

Eu reprezint carnita dulce miam-miam. Si legumele din sacose, aduse de la piata, formeaza garnitura. Care le trebuie, de asemenea. Ca si cainii trebuie sa manance sanatos. Nu doar carne, ci o dieta echilibrata, ca sa traiasca mai mult in orasul nostru.

Matroana lor, adica femeia de la liceu, o doamna care umbla mereu romaneste in halat de molton. Si care urla la toti oamenii dar se intelege de minune cu cainii, imi explica zambind.

V-au vazut cu sacose. De-aia au sarit la dumneavoastra. Altfel nu se comporta ei asa. Este vorba despre caini in propozitie. Altfel nu ar zambi la mine.Veniti la mama, haideti. Nu fiti asa de rautaciosi. Lasati pe doamna in pace. Cainii nimic.

Eu nu raspund la invitatia ei de a sporovai despre cat sunt de dragute si indreptatite aceste animale sa traga de mine. Mi-e frica sa nu o musc, eu. Mi-e frica si ca, daca o musc, imi raman dintii in molton. Si nu fac mare branza. Ma umplu de penibil.

Incerc sa nu-i arat cata consideratie am pentru alegerea ei. Caini versus oameni. Cainii trebuie intelesi. Cainilor trebuie sa li se acorde circumstante atenuante. Cainii primeaza. Oamenii sa mai astepte pana capata bunavointa si zambetul ei emanat din halatul de molton.

Oh, pardon me, stimata doamna. Iertati-ma ca am nesocotit motivele cainilor. De ce mai umblu eu cu sacose, cand stiu ca ei, cainii, le vor pe loc? Ca daca ii sfidez si umblu, e vina mea ca ii intarat. Apoi de ce ma mai plang ca asa si pe dincolo.

De ce vreau sa ma dau cu bicicleta, daca ei nu sunt de acord. Si daca actul asta al meu ii invrajbeste? De ce vreau eu sa fac jogging. Cand stiu fara echivoc ca asta interfereaza cu linistea cainilor.

De ce port gluga uneori, cand e frig. Desi stiu ca e in dreptul si firea cainilor sa imi vada ochii. Ca sa stea ei linistiti psihic.

De ce vreau sa plimb alt caine, in lesa. Intaratand astfel cortegiul de caini fara lesa. Care nu suporta asa afront. Cum sa treaca alt caine prin cartierul lor. Cum sa treaca alt caine prin orasul lor. Cum sa treaca alt caine prin tara lor.

Cum sa treaca oricine prin universul lor si sa-l tulbure.

Oh, cat am gresit, stimata doamnna. M-am purtat prosteste eu, femeia-cireasa, nesocotind complet doleantele, psihicul, placerile si obiceiurilor cainilor salbatici de pe strada. Nu e vina lor. Eu am exagerat in alegerile mele de om.

E clar. Sunt o persoana egoista si anticaineasca. O femeie care, in tot ce face, nu tine cont de ce ar vrea cainii. Dar nu, nu mai fac. Abia acum, mi-am dat seama ca sunt in eroare.